
|
News
MODA ROMANEASCA Start inegal |
Intre primul Festival de Moda din 1990, Magia Modei prima editie si Festivalul National de Moda din octombrie 1994 au aparut nume noi si s-au retras din prim plan altele. Daniela Mirea a plecat in strainatate. Mioara Oglinda a parasit colectivul de creatie de la Venus si a pus bazele propriului atelier - Miroir . El functioneaza si astazi, undeva in spate la Scala , dar nu a mai participat cu colectii in prezentari. Agnes Toma, premiata in 90 a lipsit o vreme din peisaj pentru a reveni ulterior, dupa 1995 , cu pasi marunti, pana la imperiul, pe care il detine astazi ! Mihaela Craciun a propus o colectie interesanta la Magia Modei editia I si a participat apoi, la Festivalul National organizat de EVEX unde a luat premiul pentru suavitate la editia I,aconcurat si la editia a doua, iar la a treia, organizatorii i-au oferit Premiul I pentru o colectie cu iepurasi, in timp ce Paco Rabanne a iesit la final, anuntand ca Marele premiu va merge catre Octavian Jurma, absolvent al Academiei de Arta, care lucra pentru IMOD. Dupa aceea nu am mai auzit nimic despre Casa MEME coutoure, care ii apartinea si care aducea materiale sofisticate, de undeva din lumea araba. La editia a doua a Festivalului National de Moda nu a fost conferit Marele Premiu. Preferintele lui Olivier Lapidus (catigatorul Degetarului de Aur in Franta acelei perioade) a mers detasat spre Venera Arapu. Manechine cu un look straniu, grafisme, o executie si o prezentare facute cu profesionalism.
Ea era, inca de pe atunci, foarte constienta de drumul care trebuie parcurs pentru a se afirma. Nu doar stagiul in Franta a ajutat-o sa creasca. Util i-a fost mai ales felul in care si-a construit evolutia, pornind de la existenta unei fabrici de confectii, care statea in spatele atelierului sau de creatie. La a treia editie a festivalului a obtinut doar o mentiune, cu o colectie intitulata Tribut feminitatii. In continuare ea a pus mai mult accent pe comert si pe aparitia frecventa la evenimentele mondene si a fost tot mai zgarcita cu pezentarile, pe care le considera inutile si costisitoare. Adrian Oianu, lansat la Magia Modei editia a doua , nu a participat la Festivalul de Moda si curand a plecat in strainatate. Catinca Roman a facut senzatie si la Festival ( editia I ) si la Fashion Club, cu colectii create in spiritul scolii din Franta, de unde tocmai sosise. A deschis un magazin si a mai recidivat cu o prezentare, la Circul de Stat, dupa care s-a orientat in alte directii. Romanita Ciolcan (fost manechin ) avea deja, un mic atelier pe strada Temisana. Acolo cultiva o clientela selecta, lucrand foarte scump, cu materiale de cea mai buna calitate, din Italia. E a realizat o prima mare prezentare la Word Trade Center beneficiind de asocierea publicitara cu o firma, care organiza croaziere pe vase de lux. A fost prima colectie de croaziera adusa intr-un spectacol de proportii, in Romania. A participat si ea la prima editie a Festivalului de Moda si a primit o mentiune. Nu stiu ce fac acum Oana Botez (studenta pe atunci() care a avut 15 piese de o originalitate coplesitoare, Irina Solomon Autoarea unei Istorii revizuite a costumului , care a luat chiar un premiu la ed. I FNM. Tot atunci s-a remarcat si Casa Stavros care avea o oarecare legatura cu Cazimir Ionescu ( acum la CNSAS), colectia a fost realizata de Delia Cocisiu. La editia adoua a FNM a venit cu o colectie de Marinela Filip si a obtinut un premiu pentru valorificarea folclorului romanesc intr-o colectie cu iz renascentist, dar si trimiteri la costumul transilvanean (postav). Tot atunci a mai fost premiata Gabriela Chesaru de la Casa The Independent, de care nu am mai auzit dupa aceea nimic. poate activeaza sub un alt nume.
Marea perdanta a editiei a fost Elena Perseil, propusa ca debut la Magia Modei edita a cincea. Ea a avut o colectie nonconformista, extrem de interesanta. Prea devreme pentru Romania. Prea special pentru o parte a juriului. Acum face naveta Bucuresti - Paris si continua pe aceeasi linie, cu succes. La ed.III FNM au mai fost retinute nume ca Mihaela Iordache , Meda Poescu , Dana Ardelea (cu costume pentru copii), Dorin Negrau (care a evoluat surprinzator in ultimii ani ) si Teatrul Prestige din Chisinau .
Pe langa cei amintiti, pana in 1995 isi dezvoltase propriul atelier, ca o afacere de familie, Liza Panait . Rares Jianu si Bogdan Untaru injghebau sectii de confectii, adica ceea ce avea sa devina Tina R sau JSS Studio. Mai erau si altii ca ei
plecati din sistemul industriei de confectii care nu doreau inca sa iasa din anomnimat. Tentatia lhonului era prea mare pentru a investi in creatie.
Lista n-ar fi completa, daca nu as vorbi si despre revelatia sfarsitului acestei perioade : Eugenia Stefan. Fosta manechin, ea a organizat la Hotel Sofitel, o adevarata calatorie in istoria modei, intr-un inedit spectacol, care reunea forte artistice si financiare considerabile. Invitata sa rostesc un mic discurs in deschiderea prezentarii, in fata unei sali supraaglomerate, oameni de afaceri, fotbalisti , manechine , obisnuiti ai evenimentelor mondene am spus : Autoarea colectiei este manechin. Si cum bine stim, manechinele viseaza ca la finele carierei, ori sa se marite cu un miliardar, ori sa devina creatoare de moda. Apoi am avertizat asistenta ca vor urmari o recapitulare a tendintelor modei in etapa respectiva, in interpretarea celei care de altfel nu facuse altceva decat sa reproduca, folosind mijloace proprii, tot ceea ce era mai interesant in epoca. Spectacolul anunta insa, inca de pe atunci, grandioasele manifestari de moda semnate ulterior ca Jeanina Stefan Sarbu. Din acel moment nimic, in materie de moda nu a mai fost ca inainte . |
|
|
 |
|
|